surupaceanu.ro

Ultimul tablou de politică externă dezvăluie o Grecie căzută, pe care Franţa şi Germania (îndeosebi) încearcă să o repună pe picioare cu ajutorul unei proteze (economice) rigide care, i se spune, îi va face rău, dar spre binele ei.

Provocate de această imagine atât de neliniştitoare pentru viitorul Uniunii Europene, multe voci se încumetă să comenteze adevărul din spatele tabloului, un adevăr vechi de douăzeci de ani, pe care îl intuim cu toţii în mai mică sau mai mare măsură. El coboară până la tratatul de la Maastricht, piatră de temelie a Uniunii Europene, şi la condiţiile economice prevăzute acolo în vederea bunei funcţionări a acestui proiect european de anvergură. Luat pur şi simplu ca set de „instrucţiuni de folosire”, tratatul explică foarte bine eşecul jocului, atât prin regulile stipulate, cât, mai ales, prin regretabilele încălcări ale acestora.

Trebuie numai să reţii legea sa fundamentală – ce presupune un deficit bugetar mai mic de 3% şi un grad de îndatorare mai mic de 60% din PIB pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene – şi să verifici respectarea ei în momentul aderării fiecărei ţări, pentru a înţelege de unde se trag problemele de astăzi. Practicând acest exerciţiu extrem de simplu, se observă rapid că gradul de îndatorare de 114% al Greciei nu a corespuns niciodată cu cerinţa esenţială a UE, aşa cum nici cel de 115% al Italiei nu a făcut-o. Anii premergători trecerii la moneda euro în aceste ţări nu au făcut decât să înrăutăţească cifrele, aşa cum s-a întâmplat în mai toate ţările nepregătite pentru salt. Portugalia şi Irlanda sunt cazuri similare.

În aceste condiţii, rezultatul nu trebuie să mire. El a fost, de altfel, prezis de un număr mare de economişti, pe care, însă, nu i-a ascultat nimeni sau pe care, chiar atunci când aceştia au deţinut posturi de putere în instituţii de anvergură, altcineva a avut mereu grijă să îi cenzureze. Fiindcă, de fapt, greşeala majoră a jocului de-a Uniunea Europeană a fost manipluarea politică a criteriilor economice. Ea a făcut posibilă intrarea în „horă” a unor state care, economic vorbind, erau, în mod evident, incapabile să ţină ritmul. Dar noua formulă a Europei nu se putea defini fără simboluri precum Atena, Roma şi celelalte. Aşa că au fost alese simbolurile.

Apoi timpul a demonstrat că trăim într-o lume pragmatică.

Deputat Mugurel Surupăceanu