surupaceanu.ro

Suntem amatori de senzaţii tari. Dacă n-am fi aşa, nu l-am fi pus în fruntea ţării pe Traian Băsescu, care nu ni l-ar fi dat ca premier pe Emil Boc, care nu ne-ar fi ţinut permanent  adrenalina la cele mai înalte cote…

După electroşocurile guvernamentale anterioare vacanţei parlamentare, aplicate în mod special bugetarilor, iată că a venit rândul artiştilor să ia loc pe cojile de nucă pregătite cu energetism tomnatic şi minuţiozitate idiotică de Emil Boc şi „specialiştii” săi. Scurt şi la obiect, drepturile de autor se impozitează, însă nu oricum – căci de impozitat se impozitau şi până acum în baza unei declaraţii anuale de venit – ci lunar! Iar pentru asta e nevoie ca cei vizaţi (actori, jurnalişti, literaţi, într-un cuvânt artişti) să facă, pentru fiecare contract de drept de autor, trei drumuri la trei instituţii diferite ale statului: la casa de pensii, la casa de sănătate şi la agenţia de ocupare a forţei de muncă. În cazul în care aceştia nu sunt remuneraţi, nu vă speriaţi, ei tot trebuie să meargă în locurile menţionate pentru a declara…venituri nule!

Nu e de mirare că jumătate de milion de români au sărit ca arşi, că au reacţionat vehement, au redactat petiţii şi au ieşit în stradă pentru a protesta, nu împotriva obligaţiei de a plăti sumele cuvenite statului, ci împotriva modului stupid, cronofag şi umilitor, de a o face. Şi asta, în condiţiile în care Emil Boc se laudă cu reformarea, debirocratizarea şi eficientizarea sistemului… Halal !!! Ştim cu toţii, încă de multă vreme, că cel mai simplu mod de a aduce bani la buget nu e isterizarea cetăţenilor prin modificarea haotică a legii, ci aplicarea ei în mod corect şi riguros. După cum ştim, că ştim degeaba ce ştim, atâta timp cât Emil Boc nu ştie nimic…

deputat Mugurel Surupăceanu

Fiindcă Guvernul Boc crede că banii pot înlocui orice, inclusiv durerea unor părinţi care şi-au văzut copiii arşi de vii într-un spital românesc, ne putem aştepta oricând ca asemenea catastrofe – precum cel de la maternitatea Giuleşti – să se repete şi pe viitor, fără niciun rezultat. Şi asta, nu pentru că banii guvernului ar avea vreun efect  asupra suferinţei unor părinţi care au aşteptat cu bucurie şi speranţă ivirea pe lume a copilului lor, ci, pentru că, în loc să investească în infrastructură şi aparatură medicală, acest guvern preferă să acorde familiilor îndoliate un sprijin financiar tip “frecţie la picior de lemn”.

*click pe imagini pentru mărire

Mai mult decât atât, interogat asupra măsurilor pe care le va avea în vedere pentru evitarea pe viitor a unor asemenea incidente, premierul a lansat soluţia: restructurarea cheltuielilor publice în sectorul sanitar! Deşi, teoretic, procesul de restructurare presupune în primul rând eficientizarea acestor cheltuieli, în accepţiunea domniei sale, el este, din păcate, sinonim cu reducerea fondurilor alocate domeniului în cauză. Or, fără îndoială, reducerea de fonduri nu ne poate ajuta să atingem vreodată un standard minim, nici de securitate, nici de salubritate si nici de profesionalism în sistemul nostru medical de stat.

În aceste condiţii, nu ar trebui să ne mire faptul că, deşi are acelaşi produs intern brut/cap de locuitor în raport cu multe ţări membre, România e ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă din Uniunea Europeană, conform statisticii Eurostat. Ceea ce n-ar fi rău să ne alarmeze sunt, însă, alte date oficiale, ale Institutului Naţional de Statistică, ce înregistrează un aspect şocant al problemei mortalităţii infantile şi anume, că, deşi rata generală a mortalităţii infantile a scăzut de 4 ori din 1990 până în prezent, cea a mortalităţii neonatale (0-29 zile) a ramas oarecum constantă. Asta înseamnă că s-au făcut progrese numai în segmentul postneonatal (1 lună – 11 luni), în care copiii sunt îngrijiţi şi trataţi preponderent la domiciliu, nu şi în cel neonatal, care corespunde, în linii mari, perioadei de spitalizare a micuţilor, mai ales a celor născuţi prematur. Pe scurt, în spitalele din România, mortalitatea infantilă neonatală nu s-a modificat considerabil din 1990 până în prezent, întrucât standaredele de spitalizare şi îngrijire, când nu au regresat, au rămas aceleaşi.

Astfel, din totalul copiilor cu vârsta sub un an decedaţi în România, aproximativ 60% nu depăşesc prima lună de viaţă, ceea ce indică o valoare de 3 ori mai mare decât celelalte ţări europene! Din nefericire, sub oblăduirea unui executiv ai cărui membri, în frunte cu preşedintele ţării, se tratează mai degrabă în străinătate, asemenea cazuri tind să devină, prin puterea exemplului, dar şi a tristei realităţi interne, o nedorită regulă care îi va determina probabil pe urmaşii lui Traian şi ai lui … Woodrea să se nască, să se trateze şi să trăiască bine mai degrabă în străinatate. Iar apoi, cand nu le mai rămane nimic de făcut, se pot intoarce să … moară liniştiţi în ţară, fiindcă pentru asta avem cele mai bune condiţii din Europa!

deputat Mugurel Surupăceanu

Întrucât, până la ora actuală, cca. 40 de persoane au constatat dispariţia banilor din conturile deschise la sucursala din Braşov a Credit Europe Bank, prejudiciul ridicându-se la peste 2 milioane de euro, solicit Băncii Naţionale a României să demareze o anchetă proprie atât la sucursala în cauză cât şi la celelalte sedii din ţară ale Credit Europe Bank şi să facă publice constatările ulterioare, pentru a şti dacă este vorba de un fenomen izolat sau, din contră, de unul generalizat.

Cu această ocazie atrag atenţia asupra deficitului de încredere în sistemul bancar pe care astfel de situaţii îl întreţin, în primul rând prin gestionarea situaţiei de criză într-un mod neprofesionist şi ezitant. Este inadmisibil ca acest tip de furt, aproape instituţionalizat, să prolifereze, deorece, din experienţa anterioară, consecinţele pot fi drastice, mai ales în condiţiile actuale când traversăm o perioadă de acută instabilitate economică, perioadă în care încrederea oamenilor în sistemul bancar trebuie cultivată şi întărită, iar nu spulberată.

Pentru a evita o criză de încredere în sistemul bancar românesc şi pentru a preîntâmpina eventuale retrageri masive de economii, ale populaţiei şi ale companiilor, din conturile bancare, BNR trebuie să extindă controlul şi asupra altor bănci din ţară, iar prin aplicarea riguroasă a legii, să elimine orice suspiciune asupra stabilităţii şi seriozităţii sistemului bancar românesc.

De asemenea, solicit Credit Europe Bank să prezinte scuze în mod public tuturor persoanelor păgubite şi să le ofere acestora o substanţială compensaţie bănească pentru tot disconfortul creat. Ar fi un prim semnal că băncile ştiu să şi piardă (mai ales când greşesc), nu numai să câştige, cu orice preţ, de pe spinarea românilor…

deputat Mugurel Surupăceanu

Articol impactingorj.com – 10  august 2010 (Autor: Cristina Tănase)

Sărbătoarea prilejuită de “Zilele comunei Logreşti” a umplut localitatea de lume venită din tot judeţul Gorj şi nu numai, oamenii venind să marcheze astfel şi bâlciul anual ce are loc cu această ocazie. Astfel, în zilele de 6-7 august 2010, la Logreşti a avut loc şi un concurs folcloric pentru interpreţi, dansatori şi tarafuri tradiţionale de pe valea Amaradiei, aflat la prima ediţie, un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric “Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu şi un recital al Ansamblului Artistic Profesionist “Doina Gorjului”.

La acest eveniment a luat parte şi deputatul Mugurel Surupăceanu, parlamentarul Colegiului unde comuna Logreşti este arondată. Cu această ocazie, reprezentantul gorjenilor în Camera Deputaţilor i-a încurajat pe localnicii din Logreşti “să păstreze cu mândrie tradiţiile şi obiceiurile locului, fiindcă, în timpuri de criză, e nevoie de conservarea unei identităţi româneşti puternice şi autentice”. De asemenea, parlamentarul s-a arătat dornic să-i sprijine în problemele lor pe cei care l-au ales, “în semn de responsabilitate şi mulţumire pentru încrederea acordată”.

În orice comedie ieftină vizionabilă mai mult din inerţie decât dintr-un interes profund, Emil Boc şi Gabriel Oprea ar juca fără îndoială rolul personajelor contradictorii care nasc poante siropoase din paradoxuri idioate. Pentru confirmare, e suficient să privim cu atenţie cele două reacţii ale Guvernului la aceeaşi idee a impozitării averilor, mai exact cea din ianuarie 2010 şi cea din iulie 2010. La o diferenţă de o jumătate de an, premierul şi-a modificat radical poziţia, aşa încât, dacă în luna ianuarie declara că impozitarea marilor averi poate fi amânată pentru anii următori, în prezent, domnia sa susţine taman reversul: impozitarea averilor trebuie realizată.

Motivul? Să începem prin a spune că ceea ce face diferenţa nu este nici pe departe factorul cronologic (nici urmă de senilitate!), ci cel cromatic, de interes partidic. Este evident că proiectul impozitării marilor averi depus de mine la Parlament şi argumentat de nenumărate ori în dezbatere publică nu putea să primească avizul, informal şi informativ, de altfel, al unui guvern alergic la orice măsură de stânga, fie ea şi necesară unui sistem dezechilibrat ca al nostru.

Ca să ne surpindă, Emil Boc ne anunţă însă că, momentan,  are în analiză „un proiect care porneşte şi de la ceea ce colegii de la UNPR au spus şi porneşte şi de la o realitate românească cu privire la faptul că foarte multe averi, probabil, nu sunt impozitate la valoarea reală”. Care va să zică, pentru ingenioasa măsură de impozitare a marilor averi – sau, în limbajul fermecat al UNPR, a „bogăţiei afişate”– trebuie felicitaţi, cu coroniţă, diplomă şi bomboane, „colegii” de la UNPR, pentru faptul că au reuşit să plagieze în mod grosolan un proiect similar, depus de mine la Parlament încă din luna martie şi aflat acum în dezbaterea comisiilor de specialitate de la Senat.

Cum este şi firesc, o impostură de o asemenea anvergură nici nu putea trece nevăzută,  însă premiul pe care îl merită gratulaţii lui Gabriel Oprea, e cel de „plagiat-viteză” la capitolul proiecte legislative. Din păcate, nu numai că reprezentanţii acestui partid de eprubetă clamează un proiect de lege care nu există (nefiind depus vreodată la Parlament), dar ei preiau şi adaptează haotic ideile mele, făcând propagandă de stânga pentru protejarea unor interese de dreapta. Mai clar, ceea ce se propune prin proiectul UNPR e o cacealma a impozitării averilor, care-i pune la adăpost de impozitare pe cei suficient de bogaţi şi … inspiraţi în a-şi păstra averea sub formă de spaţii comerciale, spaţii de depozitare, spaţii de producţie, spaţii de birouri sau autovehicule de transport marfă, bunuri care nu sunt impozitate în proiectul-plagiat al UNPR, dar care sunt propuse impozitării în propunerea mea legislativă. Practic, aceste bunuri au fost scoase de la impozitare în mod intenţionat de plagiatorii UNPR, fiindcă unii lideri ai acestei formaţiuni deţin pe numele lor sau al membrilor de familie multe asemenea bunuri care, de regulă, au valori de impozitare foarte mari. Mai mult, în varianta-plagiat a UNPR se propune impozitarea celor care deţin bunuri imobile cu valoare minimă de 300.000 de euro, precum şi bunuri mobile cu valoare minimă de 50.000 de euro, pe când propunerea mea legislativă propunea impozitarea tuturor bunurilor mobile sau imobile a căror valoare minimă este de 1.000 de euro.

Făcând o analiză comparativă între proiectul meu, aflat în acest moment în dezbaterea Parlamentului, şi plagiatul „progresiştilor”,  observăm cum UNPR „scuteşte” de la impozitare bunuri mobile cuprinse în intervalul 1.000 – 50.000 euro şi  bunuri imobile cu valoare mai mare de 1.000 euro dar mai mică de 300.000 euro, precum şi orice bun, indiferent de valoarea lui, constând în  spaţii comerciale, spaţii de depozitare, spaţii de producţie, spaţii de birouri, autovehicule de transport marfă. Iar lista poate continua…

Concret, prin proiectul-plagiat, UNPR scuteşte de impozit zeci de mii de oameni bogaţi, situaţie în care se găsesc o bună parte din liderii acestei formaţiuni politice de eprubetă. În fapt, prin aceasta, UNPR inaugurează legiferarea în interes propriu, dar în detrimentul celor mulţi şi săraci care prin acest proiect-plagiat vor fi lipsiţi de sprijin financiar real. Astfel, avem de a face cu un proiect tipic de „dreapta”, de unde şi schimbarea de atitudine a premierului Boc vizavi de aceeaşi idee în aparenţă. Nu şi în esenţă.

Dar aparenţa rimează atât de frumos cu transparenţa … însă doar rimează, nu şi echivalează.

deputat Mugurel Surupăceanu

Fiindcă în ultimele zile am fost nu o dată interogat pe tema turismului nostru naţional şi local, dezleg cu această ocazie secretul ultimului meu proiect, care vizează înfiinţarea mult dorită şi mult amânată a Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi” la Târgu-Jiu.

Este vorba de un proiect de lege ce pleacă de la premisa că avem la Târgu-Jiu o extraordinară zestre artistică lăsată de marele sculptor, ce merită valorificată printr-o investiţie inteligentă şi necesară, dar şi prin eforturi susţinute pe temei legal, în vederea creării unui muzeu atractiv, cu lucrări brâncuşiene cât mai numeroase şi o ofertă de promovare reală a memoriei artistului. Poate că o astfel de realizare va reuşi să transfere şi Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de pe lista de aşteptare a UNESCO (unde se află din 1991 încoace) chiar în Patrimoniul ei.

Cred că implicarea trebuie să fie generală, întrucât şi beneficiile atragerii de turişti la Târgu- Jiu vor fi considerabile. De asemenea, dat fiind că, în urma unor gafe autentice – precum refuzarea operei lui Brâncuşi în 1951 de către autorităţile comuniste şi donarea ei de către sculptor Centrului Pompidou unde atrage 6 milioane de turişti anual – mai avem în muzeele din ţară doar 16 sculpturi ale marelui artist (cel mai cunoscut artist român), consider că trebuie făcut un efort de grupare a acestora la viitorul muzeu „Constantin Brâncuşi”, fiindcă risipirea pieselor este perdantă atât pentru turişti, cât şi pentru stat, în condiţiile în care existenţa sculpturilor la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, respectiv la Muzeul de Artă din Craiova, nu a fost suficient mediatizată, turiştii interesaţi de Brâncuşi alegând mereu destinaţia Gorj, adică locul natal al sculptorului.

Fără îndoială, reunirea exponatelor la Târgu-Jiu va fi, cu toată evidenţa avantajelor unei asemenea mutări, piatra de încercarea a întregului proiect, în măsura în care orgoliul conducerilor muzeelor care deţin piesele nu va întârzia să se afişeze. Nădăjduiesc că, într-un asemenea caz, regretabil, de altfel, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va tranşa net chestiunea, operând regruparea sculpturilor în context natal, acolo unde pot fi valorificate la maximum.

În ultimă instanţă, cred că o concretizare a proiectului ar însemna nu doar atragerea unui număr foarte mare de turişti, ci şi potenţarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” (compus din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului), aflat la Târgu-Jiu şi inclus, din 2007, în lista Patrimoniului Cultural European, precum şi o reconsiderare necesară a identităţii lui Constantin Brâncuşi, pe care toţi străinii îl cred francez (mai ales că Franţa încurajează acest lucru) şi despre opera căruia, chiar şi unii români cred, din păcate, că e plasată integral în Franţa, America sau Japonia.

Aşadar, Brâncuşi sau „Branchiuzi”?

deputat Mugurel Surupăceanu

Pentru 1.5 milioane de euro, Elena Udrea a desfăşurat în 2009, în calitate de Ministru al Turismului, o campanie de promovare intitulată, aşa cum bine ne amintim (mai mult noi decât turiştii străini) „Romania Land of Choice”. A fost, într-adevăr, o alegere „strălucită”: Elena Udrea a fost „sclipitoare” în ambiţia ei de a nu se supune comisiei de anchetă intentată de Parlament, care a reclamat multe nereguli şi greşeli făcute de Ministrul Elena Udrea.

Anexa 2 a

Anul acesta, însă, campania de promovare a turismului românesc va fi … fără greş, fiindcă, oricum, Parchetul General a dat semnalul necesar şi a dispus în final neînceperea urmăririi penale, aşa că totul se va desfăşura, probabil, conform planului, nu şi conform legii. În fine, botezat „Explore the Carpathian Garden”, proiectul va costa 74 de milioane de euro, alocaţi din fonduri europene până la finalul lui 2013. În cadrul Expoziţiei Internaţionale de la Shanghai, România va afişa un logo cu ce are ea mai reprezentativ: o frunză verde ?! Cu alte cuvinte – spicuim din declaraţiile foarte convingătoare ale Elenei Udrea – „un brand proaspăt [...] care oriunde va fi văzut, oamenii vor şti că este România”.  Oare?

Anexa 1 a

Dar „originala” alegere a brandului de milioane de euro n-ar fi nici ea o problemă, după cum n-ar fi nici grădinile carpatice pe care le avem noi … şi încă şase ţări, dacă turiştii s-ar lăsa totuşi ademeniţi şi şi-ar face apariţia. Din păcate, datele statistice arată că numărul acestora scade văzând cu ochii de la numirea în funcţie a Elenei Udrea încoace. Paradoxal, deşi capacitatea de cazare a turiştilor a fost într-o continuă creştere din 2007 până în 2009 (anexa 1), numărul acestora s-a dezumflat alert. Conform Breviarului întocmit de Institutul Naţional de Statistică, anul 2007 a adus 1.550.957 de turişti, 2008 doar 1.465.891 de turişti, iar 2009 (anul campaniei „Romania Land of Choice” !!! ) impresionanta cifră de 1.275.590. Este vorba numai de turiştii străini, dar graficul celor autohtoni urmează aceeaşi curbă descendentă (anexa 2). Concluzia: campania „Romania Land of Choice” a fost… sublimă, însă efectul a lipsit cu desăvârşire !!!

Anexa 1

Prin urmare, trebuie să fii naiv să crezi că noua campanie a Elenei Udrea va schimba cu ceva situaţia deplorabilă în care turismul nostru e menţinut la modul conştient, în favoarea intereselor personale. Cu 74 de milioane de euro, câteva staţiuni româneşti ruinate, ar fi putut primi un duş…investiţional necesar de revigorant, spre atracţia reală a vizitatorilor de orice fel. În absenţă, ne mulţumim cu proiecţii ieftin-ecologiste despre o ţară imaginară în care numai prostia şi furtul nesimţit nu mai sunt de mult de neimaginat.

Anexa 2

Innoptări turişti străini

deputat Mugurel Surupăceanu

Dacă realitatea românului de rând este una destul de sumbră, cea a românului dator la bancă se anunţă de-a dreptul terifiantă. Ultimele statistici arată că numărul celor care nu-şi mai pot plăti creditele contractate la bănci a crescut înfiorător şi nu dau niciun fel de semn de paşnică stagnare. De la o zi la alta, cifra datornicilor se măreşte alarmant pe sistemul bulgărelui de zăpadă, care, odată urnit, nu mai poate fi oprit.

Conform datelor furnizate de BNR, numarul persoanelor fizice cu restante la bănci a ajuns la 705.561 în luna mai 2010 faţă de doar 284.701 în luna mai 2007, continuând să se extindă într-un ritm alarmant şi în luna iunie. Pe scurt, numărul restanţierilor a crescut cu peste 420.000 în doar trei ani, soldul creditelor restante ajungând în mai 2010 la aproximativ 3,2 miliarde de euro, în condiţiile în care valoarea totală a creditelor acordate de bănci populaţiei este de aproximativ 50 de miliarde de euro din care numai creditele în valută pentru locuinţe sunt de peste 6 miliarde euro.

Din păcate, în condiţiile date, apreciez că restanţele nu pot decât să crească în continuare până în primăvara lui 2011, când ne vom confrunta probabil cu o dublare a lor comparativ cu momentul actual. De ce se va întâmpla acest lucru, nu mai e pentru nimeni un secret: e vorba de cea mai mare scădere a puterii de cumpărare care s-a înregistrat vreodată în România într-o perioadă atât de scurtă de timp, în principal ca urmare a creşterii TVA-ului cu 5%, la care se adaugă reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, precum şi anularea subvenţiilor la încălzire. Unde mai punem inundaţiile curente şi costurile drastice ale acestora? Pe deasupra, se anunţă un an agricol destul de slab, în paranteză fie spus, inundaţiile au distrus o mare parte din cultura agricolă preconizată şi fireşte, vom fi nevoiţi să apelăm la mai multe importuri, bazate pe un curs valutar in creştere care va genera scumpiri în lanţ.

Din nefericire, până la urmă băncile vor apela la executările silite, iar mulţi români vor rămâne practic în stradă, ceea ce înseamnă, cu siguranţă, ample şi justificate mişcări sociale.

În această situaţie, nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce ne aşteaptă:

- cât va fi cursul de schimb?

- unde vom ajunge până se vor înapoia banii la FMI?

- cât va fi pedeapsa celor care au luat credite mult prea uşor?

- câţi români, cu familii şi copii, vor rămâne fără o locuinţă sau fără bunuri personale?

deputat Mugurel Surupăceanu

Sâmbătă şi duminică, primitoarea comună Bustuchin s-a gătit de sărbătoare, fiind animată de reprezentaţiile muzicale ale artiştilor înscrişi la Festivalul Folcloric „Iustina Băluţeanu”, aflat deja la cea de-a şasea ediţie. Deschis interpreţilor de folclor din localităţile riverane râurilor Gilort, Galbenu, Olteţ şi Amaradia, festivalul s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii, spre marea delectare a publicului.

Ca şi în cazul sărbătorii de la Polovragi, negustorii au fost nelipsiţi, la fel şi tiribombele şi micile atracţii pentru copii. Fiindcă vremea a ţinut cu organizatorii, localnicii au venit în număr mare, însă nici „turiştii” interesaţi de tradiţiile comunei nu s-au lăsat mai prejos. Mai mult chiar, am remarcat  bucuros şi vizita unui grup vesel aparţinând asociaţiei „Tineri fără Frontiere”.

De asemenea, am rămas plăcut surprins de investiţiile făcute în comuna Bustuchin, care, cu implicarea salutară a domnului primar Ion Ciocea, beneficiază acum de un teren de fotbal sintetic (realizat, de altfel, la un preţ extraordinar de bun), din păcate mai rar reperabil în comune de dimensiunea Bustuchinului.

Am admirat cu această ocazie şi spaţiul recent achiziţionat şi renovat de primărie destinat cazării în situaţii de urgenţă. Dincolo de reacţia acidă a presei care a insinuat imediat utilizarea acestei locaţii în scopuri personalo-turistice, apreciez investiţia ca deosebit de reuşită, fiind făcută la preţuri incredibil de mici şi dovedindu-se oricând utilă în situaţii de interes public dintre cele mai variate.

Desigur, ziua s-a încheiat fericit, dar asta e deja tradiţie atunci când vine vorba de tradiţii.

deputat Mugurel Surupăceanu

În climatul de tensiune generală în care ne aflăm, declaraţia secesionistă făcută la Tuşnad de László Tőkés, europarlamentar UDMR, a picat cum nu se putea mai “bine”. Amnezic cand vine vorba de Constituţia României – care prevede la art. 1, alin. 1, că „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” – domnia sa a comis o grava eroare invitând comunitatea secuiască la răzmeriţă, pe model catalan, cu finalitate kosoveză.

Blamabil sub toate aspectele, gestul europarlamentarului „român” ales cu sprijinul declarat al PD-L în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, dovedeşte cât de elastice sunt ambiţiile actualei guvernări, capabilă să se facă frate cu Tőkés până la punte şi … dincolo de ea. Din păcate, rapiditatea cu care europarlamentarii PD-L l-au susţinut pe camaradul de coaliţie în vederea obţinerii funcţiei de vicepreşedinte nu prea coincide cu lentoarea reacţiilor de dezicere faţă de poziţia xenofobă şi frustrant-agitatorică a lui László Tőkés.

Exceptând replica premierului Boc, ce pare decupată mai degrabă din lecţia de cultură civică pentru clasa a şaptea, şi intervenţiile câtorva (puţini) membri PD-L care, în general, fie „nu subscriu”, fie „nu acceptă” afirmaţiile lui László Tőkés, armata portocalie şomează monstruos la acest capitol. Fără un impuls clar de la Zeus care să le teleghideze discursul împotriva unui coleg de coaliţie, riposta mult aşteptată a PD-L … e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire.

Deşi intuim cu toţii dimensiunea datoriei pe care Traian Băsescu o are faţă de premierul Ungariei , din partea căruia a primit ajutor semnificativ în campania electorală din Harghita şi Covasna şi cu care, de altfel, urmează să se întâlnească printr-o izbitoare coincidenta tot la Tuşnad, e greu să concepem că într-o asemenea situaţie Preşedintele României nu-şi face datoria şi trebuie somat pentru a ieşi cu declaraţii împotriva unui europarlamentar care nu ne reprezintă ca ţară (deşi a fost ales pentru asta) şi care nu se identifică nici măcar cu interesul minorităţii din care face parte, ci numai cu o himeră demnă de evitat.

Cât despre atitudinea insurgentă a lui László Tőkés şi având în vedere că nu e la prima abatere de la prevederile constituţionale, cu trimiteri repetate la dezintegrare şi autonomie pe criterii etnice, îi solicit să renunţe la cetăţenia română, pe care, dacă nu vrea s-o respecte, atunci sigur nu o merită.

deputat Mugurel Surupăceanu