Politia, cenusereasa sistemului de aparare si ordine publica
Ministerul Administraţiei şi Internelor se pregăteşte de curăţenie. Cum bugetul pentru acest an e insuficient (1.7 miliarde de euro), Traian Igaş s-a hotărât să disponibilizeze aproximativ 10.000 de poliţişti, însă proiectul său a fost respins de Camera Deputaţilor. Alternativa ar fi însemnat reducerea salariilor angajaţilor cu 30%, în condiţiile în care vorbim de oameni care întreţin familii şi nu mai reuşesc să facă faţă creditelor (aici amintesc art. 32, al. 1, din Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului, “poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii”, or reducerea salariului nu constituie un sprijin, ci o mare piedică) pe care le au la bănci, mai ales că, prin deciziile proaste ale aceleiaşi guvernări, ratele lor mai mult au crescut decât au scăzut.
Dar ministerul nu e interesat de soarta acestor oameni şi nu mă refer aici la cei aflaţi în pragul pensionării sau la cei deja pensionaţi care oricum abuzează de sistem încasând şi pensie şi salariu, ci la categoria de vârstă mijlocie, la poliţiştii care se vor găsi pe listă, deşi nu au nici sancţiuni, nici conduită proastă, nici sarcini de serviciu neîndeplinite. Că acest lucru se va întâmpla, nu încape îndoială. Primele nemulţumiri au apărut deja din partea celor de la Ordine Publică sau Circulaţie, angajaţi care se află într-o poziţie extrem de delicată, fiind expuşi mereu pericolului şi sancţionaţi adesea pe nedrept de către şefii lor pentru „obrăznicia” de a fi aplicat legea cui „nu se cuvenea”. Aceştia sunt extrem de vulnerabili faţă de colegii lor de la birouri, care, prin natura activităţii lor sedentare, nu riscă niciun pericol, ci, mai mult, au şansa de a redacta listele disponibilizaţilor.
În aceeaşi situaţie favorizată se află şi persoanele cu funcţii de conducere, ale căror salarii se dublează sau triplează pe baza sporurilor, pe care nimeni nu se gândeşte totuşi să le reteze pentru a face economie (există şi salariul de excelenţă care înseamnă 50% din venitul salarial şi este acordat pentru 5% din personal, 90% dintre cei care beneficiază de el fiind şefi). Cu venituri lunare de până la 6000 lei sau chiar mai mult, aceştia nu par să fie nici ei ameninţaţi de disponibilizare, în vreme ce subordonaţii lor cu venituri de 1000 lei pe lună îşi fac planuri de supravieţuire, când nu-şi fac planuri de sinucidere. Nu mai vorbesc de tinerii cu studii superioare, care sunt, conform planului neglijent al disponibilizărilor, defavorizaţi în faţa celor cu experienţă, chiar dacă experienţa aceasta nu înseamnă neapărat şi competenţă. De ce se mai scot sute de locuri anual la şcolile de poliţie dacă oricum sistemul e incapabil să absoarbă cadre, e, din acest punct de vedere, greu de înţeles.
Per ansamblu, concluzia e amară, fiindcă disponibilizările în chestiune (pentru concretizarea cărora coaliţa s-a dat peste cap şi a modificat chiar statutul poliţistului, acesta urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2012) vor afecta o categorie oarecum defavorizată de angajaţi: unii cu mai multe îndatoriri decât drepturi – fără drepturi la activităţi de comerţ, fără drepturi la funcţii publice, fără drepturi la implicare politică ş.a.m.d. Or, mă întreb, dacă singurul lor drept financiar este, conform legii, „salariul lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii şi prime” şi acela e încălcat, din ce ar trebui să-şi câştige existenţa? Ca să te doară întrebarea asta, nu trebuie să fii ministru, ci om. Iar umanitatea chiar nu ţine cont de vârsta la care ţi-ai luat Bac-ul.
Deputat Mugurel Surupăceanu





