surupaceanu.ro

În 2009, se anunţa o posibilă creştere a vârstei de pensionare în România începând cu 2014. „Norocul” face ca decizia să fi venit mult mai devreme, întrucât pragul de 63 de ani pentru femei şi cel de 65 pentru bărbaţi a fost deja adjudecat. România s-a supus şi ea cerinţelor Uniunii Europene privind mărirea perioadei de muncă, deşi ar fi fost măcar interesant ca înainte de aceasta să se arunce o privire şi la nivelul speranţei de viaţă.

Nu de alta, dar la acest capitol nu stăm prea bine. Statisticile indică o speranţă de viaţă în România de 75 de ani pentru femei şi de 68 de ani pentru bărbaţi, în condiţiile în care ţara noastră se plasează pe antepenultimul loc în topul speranţei de viaţă în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, muncim pe lumea asta, ne odihnim pe lumea cealaltă.

Ştim cu toţii că sistemul public de pensii e ameninţat de stagnarea demografică şi de îmbătrânirea rapidă a populaţiei, însă ridicarea vârstei de pensionare nu va reuşi să rezolve problema decât pentru un interval relativ limitat de timp. Ideal ar fi ca speranţa de viaţă să fie stimulată prin îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă şi, mai ales, prin eficientizarea politicilor de sănătate, chiar dacă prioritatea esenţială este totuşi creşterea demografică. Aceleaşi statistici arată o reducere a populaţiei României cu 35% până în anul 2050, însă Guvernul e orb şi, în loc să încurajeze demografia, reduce concedii de maternitate, visând la salvarea bugetului naţional. Acelaşi guvern plănuieşte să construiască mai multe creşe. Cu deciziile pe care le ia, poate ar fi mai bine să clădească cimitire. Sec, dar adevărat.

deputat Mugurel Surupăceanu