Sute de mii de romani vor fi executati silit
Dacă realitatea românului de rând este una destul de sumbră, cea a românului dator la bancă se anunţă de-a dreptul terifiantă. Ultimele statistici arată că numărul celor care nu-şi mai pot plăti creditele contractate la bănci a crescut înfiorător şi nu dau niciun fel de semn de paşnică stagnare. De la o zi la alta, cifra datornicilor se măreşte alarmant pe sistemul bulgărelui de zăpadă, care, odată urnit, nu mai poate fi oprit.
Conform datelor furnizate de BNR, numarul persoanelor fizice cu restante la bănci a ajuns la 705.561 în luna mai 2010 faţă de doar 284.701 în luna mai 2007, continuând să se extindă într-un ritm alarmant şi în luna iunie. Pe scurt, numărul restanţierilor a crescut cu peste 420.000 în doar trei ani, soldul creditelor restante ajungând în mai 2010 la aproximativ 3,2 miliarde de euro, în condiţiile în care valoarea totală a creditelor acordate de bănci populaţiei este de aproximativ 50 de miliarde de euro din care numai creditele în valută pentru locuinţe sunt de peste 6 miliarde euro.
Din păcate, în condiţiile date, apreciez că restanţele nu pot decât să crească în continuare până în primăvara lui 2011, când ne vom confrunta probabil cu o dublare a lor comparativ cu momentul actual. De ce se va întâmpla acest lucru, nu mai e pentru nimeni un secret: e vorba de cea mai mare scădere a puterii de cumpărare care s-a înregistrat vreodată în România într-o perioadă atât de scurtă de timp, în principal ca urmare a creşterii TVA-ului cu 5%, la care se adaugă reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, precum şi anularea subvenţiilor la încălzire. Unde mai punem inundaţiile curente şi costurile drastice ale acestora? Pe deasupra, se anunţă un an agricol destul de slab, în paranteză fie spus, inundaţiile au distrus o mare parte din cultura agricolă preconizată şi fireşte, vom fi nevoiţi să apelăm la mai multe importuri, bazate pe un curs valutar in creştere care va genera scumpiri în lanţ.
Din nefericire, până la urmă băncile vor apela la executările silite, iar mulţi români vor rămâne practic în stradă, ceea ce înseamnă, cu siguranţă, ample şi justificate mişcări sociale.
În această situaţie, nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce ne aşteaptă:
- cât va fi cursul de schimb?
- unde vom ajunge până se vor înapoia banii la FMI?
- cât va fi pedeapsa celor care au luat credite mult prea uşor?
- câţi români, cu familii şi copii, vor rămâne fără o locuinţă sau fără bunuri personale?
deputat Mugurel Surupăceanu






Nu toate cifrele sunt corecte. Majoritatea restantelor se inregistreaza la creditele de nevoi personale de valori mici si negarantate.