07 December 2011 ~ 0 Comentarii

Inchisoarea medicilor

Sistemul de sănătate suportă cu greu consecinţele instabilităţii economice pretutindeni în Europa. În Slovacia, 2000 de medici au demisionat, fiind nemulţumiţi de salariile actuale, care variază între 550 şi 1200 de euro pe lună. Întrucât sindicatele au solicitat o creştere salarială de 700 de euro iar guvernul nu a putut aproba mai mult de 300 [...]

Continue Reading

19 November 2011 ~ 0 Comentarii

Reguli noi pentru industria alimentara

Săptămâna aceasta au fost adoptate de către Comisia Europeană două acte legislative foarte importante pentru industria alimentară, dar, mai ales, pentru noi, consumatorii. Este vorba de reglementarea listelor de aditivi din produsele alimentare, pe de o parte, şi din ingredientele alimentare, pe de altă parte. Deşi intrarea în vigoare a acestora nu va fi posibilă [...]

Continue Reading

18 October 2011 ~ 1 Comentariu

Cine vrea onoarea lui Traian Basescu? Reversul medaliei

Sistemul sanitar e la pământ, preşedinţia comandă aproximativ 200 de ordine şi medalii. Învăţământul e în derivă, preşedinţia comandă aproximativ 90 de ordine de onoare. MAI-ul iese în stradă, preşedinţia comandă câteva mii de semne onorifice şi medalii. Şi exemplele pot continua, fiindcă bugetul preşedinţiei pentru procurarea de merite, însemne şi medalii de onoare este [...]

Continue Reading

13 October 2011 ~ 0 Comentarii

Cheltuieli guvernamentale la nivelul Uniunii Europene

Cel mai recent raport Eurostat în materie de economie la nivel european pune problema cheltuielilor guvernamentale ca procent din PIB. Se observă, astfel, că în 2010 cheltuielile generale s-au ridicat la 50.3% din PIB-ul UE-27, rezultatul fiind de 6182 miliarde de euro. Aşa cum reiese din analiză, ţările cu cele mai mari valori ale cheltuielilor [...]

Continue Reading

03 June 2011 ~ 1 Comentariu

Dinamica sinuciderilor in Romania

Din motive pe care le percepem sau nu cu ochiul liber, ne confruntăm tot mai des cu presiuni dintre cele mai puternice. Fie că sunt de ordin personal, fie instituţional sau social, reacţia la astfel de provocări poate fi adesea una categorică: sinuciderea. Deşi e binecunoscut faptul că fenomenul e frecvent mai degrabă în ţările [...]

Continue Reading

27 May 2011 ~ 1 Comentariu

Cum ne hranim copiii

Un studiu World Vision efectuat în România a relevat aspecte uimitoare asupra modului în care sunt hrăniţi copiii din mediul rural în primul an de viaţă. Sarmalele, varza, fasolea, micii şi biberonul cu coca-cola pot face parte, frecvent, din meniul pe care mamele dezinformate îl administrează bebeluşilor. Hrăniţi cu mâncare pentru adulţi sau, aproape la [...]

Continue Reading

19 May 2011 ~ 0 Comentarii

Buline alimentare

Un proiect de lege avansat recent şi avizat favorabil de către Senat dispune etichetarea produselor alimentare cu buline colorate, în funcţie de gradul de risc pe care componentele acestora îl presupun. Astfel, produsele naturale, ecologice, fără factor de impact negativ asupra sănătăţii ar putea purta o bulină verde, în timp ce produsele ce ar trebui [...]

Continue Reading

06 April 2011 ~ 0 Comentarii

Cat traiesti daca esti roman?

Raportul Comisiei Europene cu privire la speranţa de viaţa a europenilor (pentru anul 2009) indică decalaje foarte mari între ţările membre, iar România se plasează chiar la limita de jos al unui astfel de decalaj, mai precis cel al speranţei de viaţă în rândul femeilor, care e cea mai redusă din Europa (77.4 ani). La [...]

Continue Reading

03 February 2011 ~ 2 Comentarii

Spitale 2 in 1

Scriam acum ceva vreme despre iniţiativa actualului guvern de a reduce numărul de spitalizări şi expuneam atunci câteva inconveniente mai importante. Îmi imaginam, printre altele, că serviciul de urgenţă nu va face faţă şi că oamenii vor ajunge să dea şpagă pentru o internare. Acum n-o mai cred. Proiectul Ministerului Sănătăţii de a comasa spitalele [...]

Continue Reading

31 December 2010 ~ 1 Comentariu

La multi ani 2011 !

Se ştie că urările de sănătate n-au însănătoşit niciodată pe nimeni, după cum urările de bunăstare n-au îmbogăţit pe nimeni. Adresarea lor rămâne o tradiţie, aducând cu sine de fiecare dată ceva nou: intensitatea binelui gândit şi dorit celorlalţi. Dar aceata este, în fond, însăşi frumuseţea mesajului. De aceea, vă scriu în această seară, cu [...]

Continue Reading

toateBlogurile.ro