09 February 2012 ~ Comentarii

Civilizatia parazapezilor, Romania plugului

Cine spune că România nu-şi respectă tradiţiile? La noi încă se merge cu pluguşorul, ba, mai mult, se merge chiar cu plugul pe drumurile înzăpezite, metodă arhaică ea însăşi ce presupune anual costuri de aproximativ 100.000 de euro pentru suta de kilometri.

Asta în timp ce în ţările civilizate costurile sunt la jumătatea alor noastre, fiindcă acolo funcţionează sistemul deloc complicat al parazăpezilor, adică a acelor panouri speciale ce se instalează pe marginea drumului (rutier, feroviar) împiedicând acumularea zăpezii. Metoda este extrem de simplă şi de eficientă, incomparabil mai ieftină decât deszăpezirea clasică şi, bineînţeles, mult mai puţin dăunătoare asfaltului pe care autorităţile noastre încep să îl plombeze de cum vine primăvara. Pentru că la noi, se ştie, firmele de deszăpezire trebuie să-şi încălzească bine conturile pe timp de iarnă iar cele de drumuri trebuie să înceapă, la rândul lor, la fel de bine primăvara.

De aceea, orice ar spune cei de la transporturi, problema nu e cea materialului din care sunt făcute parazăpezile (plasticul e, în fond, mai puţin interesant pentru hoţi decât metalul), nici cea a găsirii unor soluţii mai eficiente (mult promisele perdele forestiere), ci, efectiv, cea a contractelor grosolane pe care ministerul le-a semnat cu prestatorii serviciilor de deszăpezire, dovadă că nici „tradiţia” aceasta nu s-a pierdut până acum la noi.

 Deputat Mugurel Surupăceanu

Leave a Reply

toateBlogurile.ro