25 November 2011 ~ Comentarii

Un concept isi asteapta aplicatia: Munca Decenta

Deşi, în utilizarea curentă, expresia „muncă decentă” nu pare a fi mai mult decât un deziderat al fiecăruia dintre noi, fără să presupună mai mult decât exprimă, în realitate, ea e un concept teoretizat la nivel mondial de către Organizaţia Internaţională a Muncii. Introdus în agenda de lucru a acestei organizaţii încă din 1999, conceptul de muncă decentă este discutat în prezent la scară largă în medii dintre cele mai variate, dar, mai ales, în mediul politic, din partea căruia îşi aşteaptă concretizarea.

La modul foarte general, munca decentă presupune reguli egale pentru toţi oamenii care desfăşoară o activitate, indiferent de locul (ţara) în care se întâmplă acest lucru. Este vorba de reglementarea condiţiilor de muncă, a calităţii muncii, a drepturilor lucrătorilor, a securităţii sociale etc., pornind chiar de la respingerea spiritului antreprenorial încurajat astăzi, care permite ascensiunea celor ce dispun de mijloacele necesare de a desfăşura o formă superioară de lucru în defavoarea celor ce, implicit, li se subordonează (spre exemplu, profesori, medici, arhitecţi ş.a.m.d.). Munca decentă presupune, de aceea, corectarea unui dezechilibru evident, care impune momentan unui procent de 99% din populaţia globului să muncească pentru bunăstarea celuilalt procent, de 1%.

Cum, însă, corectarea acestei discrepanţe nu e posibilă decât prin creşterea controlului democratic asupra pieţei, factorul politic e aşteptat să se implice. Din păcate, sub dreapta politica iresponsabila care se lasă mai degrabă condusă de piaţă, în dezavantajul dreptăţii sociale şi a dezvoltării (economice) durabile, participarea se anunţă puţin probabilă. Rămâne de văzut pentru cât timp.

Deputat Mugurel Surupăceanu

Leave a Reply

toateBlogurile.ro