23 August 2011 ~ Comentarii

La limita cu deficitul bugetar

În scrisoarea suplimentară la Aranjamentul Stand-By încheiat cu FMI, România se angaja să nu depăşească limita de 12.6 miliarde de lei deficit în execuţia bugetului general consolidat în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2011.

Totuşi, deşi încasările la bugetul general consolidat au crescut cu 9.6% faţă de 2010,  înregistrând o valoare de 85 miliarde de lei – rezultat al creşterii încasarilor din venituri de capital (58.9%), TVA (31.5%) şi accize (27.1%) – execuţia bugetară a depăşit resursele. Deşi s-a situat sub pragul impus de FMI, deficitul a fost de 11.3 miliarde de lei, în condiţiile în care atât încasările din impozitul pe profit, cât şi cele din contribuţiile de asigurări sociale au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Se pare că „vina” dezechilibrului a constituit-o, în mare parte, creşterea cheltuielilor de cofinanţare pentru proiectele europene cu finanţare nerambursabilă, acestea fiind cu peste 60% mai ridicate decât în urmă cu un an.

Astfel, în timp ce cheltuielile de personal, de subvenţii şi asistenţă socială s-au menţinut în graficele anului trecut, cheltuielile de cofinanţare le-au făcut zile fripte guvernanţilor, obligându-i să se întindă mai mult decât le permitea plapuma, dar nu şi mai mult decât le permitea FMI-ul! Cu toate acestea, sute de proiecte nu şi-au primit deloc cofinanţarea, în timp ce altele au demarat primind numai parţial această cofinanţare. De aici o curiozitate: nu cumva guvernul şi-a făcut calculele în aşa fel încât sumele înaintate spre cofinanţare să nu depăşească, în total, bariera impusă de FMI? Dacă e aşa (şi sunt toate şansele să fie), înseamnă că cei care ne conduc preferă să se milostivească pentru împrumutul FMI decât să muncească, până la urmă, pentru recuperarea prin absorbţie a propriilor bani pe care îi plăteşte anual către UE.

Deputat Mugurel Surupăceanu

Leave a Reply

toateBlogurile.ro