24 August 2011 ~ Comentarii

Autostrada chinezeasca in Romania

Vizita delegaţiei noastre în China a lansat noi ipoteze de colaborare. Una dintre acestea îi aparţine ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, care, neavând fonduri pentru o autostradă care să înconjoare Bucureştiul, s-a gândit să le obţină de în parteneriat public-privat de la investitorii chinezi. O astfel de autostradă ar face legătura capitalei cu Coridorul IV paneuropean şi ar putea costa 19 milioane de euro/km, adică de cinci ori mai mult decât standardele de cost impuse de Ministerul Transporturilor!

Din păcate, o asemenea colaborare a mai fost anunţată şi în vremea ministrului Berceanu, însă fără nicio finalitate, după cum fără finalitate au fost şi discuţiile primarului Sorin Oprescu cu companii chineze privind investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii bucureştene. La rândul său, premierul Boc şi-a dat silinţa de data aceasta încercând să prezinte atractiv mediul de afaceri românesc în faţa posibililor investitori chinezi, cărora le-a promis ajutoare de stat în cazul în care aceştia ar crea locuri de muncă la noi. Printre ideile vehiculate în acest  sens se mai numără şi construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi proiectul canalului Dunăre-Bucureşti.

Totuşi, din experienţa discuţiilor trecute, toate aceste proiecte au şanse minime de realizare şi asta pentru că interesul guvernului Boc e numai la nivel declarativ. Dacă el ar avea vreo manifestare practică, locul vizitelor de lucru pentru pescuirea de investitori ar fi fost până acum devansat de efortul atragerii de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii. Dar noi preferăm să găsim străini care să ne facă munca, în loc să ne recuperăm, prin fondurile structurale, contribuţia la Uniunea Europeană. Până când acest lucru se va schimba, rămânem pe bună dreptate, aşa cum o arată şi Forumul Economic Mondial într-unul din rapoartele sale, cea de-a 134-a ţară din 139 după calitatea drumurilor.

Deputat Mugurel Surupăceanu

Leave a Reply

toateBlogurile.ro