surupaceanu.ro

Dacă privim cu atenţie harta organizării administratativ-teritoriale a tuturor statelor membre UE, observăm că România are cea mai fracţionată imagine, dată fiind împărţirea ei actuală în 41 de judeţe şi capitala. În comparaţie cu Franţa (22 de regiuni metropolitane), Germania (16 state autonome) sau Spania (19 comunităţi autonome), spre exemplu, structura României e de două ori mai mozaicată în prezent.

Ceea ce nu se vede, însă, din prima, dar se poate verifica fără probleme, este subîmpărţirea administrativă a acestor regiuni, care înseamnă, păstrând exemplele, 96 de departamente pentru Franţa, 439 de districte pentru Germania şi 50 de provincii pentru Spania. Imediat, survine şi întrebarea: ce vor însemna 8 regiuni pentru România? Păi, evident, tot 41 de judeţe (deci deloc multe comparativ cu cifrele subregiunilor celorlalte state), cu singura menţiune că acestea vor fi lipsite de orice putere administrativă, odată ce guvernul Boc a ales să meargă pe ideea deconcentratelor.

Dar poate mai interesant decât ceea ce propune acest guvern est ceea ce a lansat în privinţa regionalizării chiar preşedintele Băsescu, şi anume formula „8+2”, unde 2, atenţie, nu sunt cei 2 neuroni lipsă oricui se încumetă să facă public concesii particulare, ci cele două judeţe, Harghita şi Covasna, pe care, într-o falsă verticalitate, Traian Băsescu e dispus să le lase în afara reorganizării numai pentru a nu-i supăra pe colegii de guvernare ai partidului care l-a făcut preşedinte.  Ca şi când vreodată în istoria unui stat suveran, o minoritate de nici 7% ar avea dreptul de a decide forma în care se vor integra alţi 93% (români, în cazul acesta)?! De ce nu negociem atunci cu toate minorităţile din România? De ce să nu negociem cu fiecare persoană în parte? Sau, altfel spus, de ce negociem organizarea unei ţări pentru a plăti datoriile unui individ şi ale partidului său?

Deputat Mugurel Surupăceanu