Romania falsului handicap
Revenită recent în peisajul opiniei publice, problema falşilor asistaţi social nu e deloc nouă. Din păcate pentru imaginea noastră ca ţară şi pentru onoarea noastră de oameni, măsluirea dosarelor pentru obţinerea de ajutoare sociale este o practică frecventă, tot mai extinsă în ultima vreme, datorită condiţiilor economice defavorabile şi a măsurilor guvernamentale antisociale aplicate.
Totuşi, dacă la jumătatea lui 2010 fuseseră indentificate aproximativ 26.000 de dosare ilegale ce beneficiau de ajutor social, câteva controale efectuate anul acesta ridică numărul la 88.000, atât spre spaima contribuabililor, cât şi spre nemulţumirea adevăraţilor beneficiari, căror le-au fost reduse drepturile la limita subzistenţei prin puterea unei guvernări incapabile să disocieze adevărul de falsitate. Astfel, specii foarte interesante de persoane cu handicap, de tipul nevăzătorilor cu permis de conducere sau, şi mai şi, de tipul decedaţilor care semnează lunar statul de plată, au crescut rapid în pomul economiei noastre, ca un nou parazit indiferent la sufocarea iminentă a gazdei.
În fond, de ce să nu profiţi, dacă „se poate”? Întrebarea e „de ce se poate”? De ce există în România persoane cu handicap dornice să primească şansa de a munci (pe măsura propriilor posibilităţi, se înţelege) pentru a înceta să mai fie asistate social, persoane care nu primesc nicio alternativă de integrare în câmpul muncii din partea unui stat care, apatic, răsplăteşte în schimb, lunar, alte handicapuri, precum minciuna şi lenea?
Deputat Mugurel Surupăceanu





