surupaceanu.ro

Povestea lui Cincinat, aristocratul roman retras pe ogorul său, căruia i s-a cerut în 458 î.Hr. să preia funcţia de dictator al Republicii pentru a înfrânge invaziile barbare, a rămas unică în istorie prin modul în care s-a încheiat: imediat după înlăturarea pericolului, Cincinat a predat însemnele puterii şi s-a reîntors liniştit la munca ogorului său, rămânând în conştiinţa epocii şi în cea a posterităţii drept model de virtute şi modestie.

Neverosimil în posibilitatea de a fi repetat, gestul acesta a cunoscut însă şi alte avataruri, aşa cum merită să fie amintit, spre cinstea zilei de ieri, cel al lui Vasile Alecsandri care nu s-a ocupat numai cu scrisul poeziilor, aşa cum foarte mulţi ar fi înclinaţi să creadă, ci şi cu problemele politice, fiind un extraordinar om politic şi diplomat al perioadei paşoptiste. Calităţile sale l-au adus în postura de candidat la tronul Moldovei, pe care, în ciuda faptului că reunea cele mai multe voturi, l-a refuzat, făcând posibilă astfel unirea principatelor sub autoritatea aceluiaşi domnitor, Al. I. Cuza.

Amintind acest lucru nu-mi propun însă o lecţie de istorie. Dar istoria ne propune ea însăşi o lecţie de morală, aşa că, într-o zi atât de importantă pentru identitatea noastră naţională, cred că nu strică să redescoperim şi cealaltă faţă a monedei omului politic – cea a sacrificiului dezinteresat şi a devotamentului absolut faţă de un ideal înălţător. Recuperarea e foarte importantă nu doar pentru înţelegerea trecutului nostru, ci, mai ales, pentru schimbarea prezentului. Ea arată că adevăratul om de stat e posibil în România, dar că trebuie reinventat. Acum, mai mult decât oricând, pentru că România are nevoie de un un altfel de preşedinte: preocupat mai degrabă de binele celor mulţi, decât de binele personal. Pentru nimic altceva decât pentru propriul său viitor…

Deputat Mugurel Surupăceanu