surupaceanu.ro

Abţinându-mă să mărturisesc exact ce iz  răspândesc declaraţiile recente ale premierului Boc, nu pot totuşi să fac abstracţie de ele. Sunt pur şi simplu mirobolante. Nici în cele mai bine însăilate scenarii absurde, mărturisiri precum cea de mai jos nu pot fi egalate:

“Fără sprijinul românilor, aceste măsuri nu ar fi fost luate. Şi vreau să le mulţumesc românilor pentru că, în aceşti doi ani, au înţeles faptul că nu avem altă cale de ieşire decât să consumăm cât producem şi să ducem mai mulţi bani spre investiţii. Eu spun că facem ceea ce trebuie. Nu guvernezi în fiecare zi cu ochii la sondaje. Cine guvernează aşa se duce în populism. Sunt convins că, la capătul drumului, când vom ieşi la bine, oamenii vor aprecia pe cei care au avut tăria să ducă ţara unde trebuie” (Emil Boc, duminică, 12.12.2010)

Care vasăzică ni se mulţumeşte pentru sprijin şi înţelegere. Care sprijin? cel al bugetarilor disponibilizaţi sau al celor cu salarii tăiate? al şomerilor cu indemnizaţii reduse sau al mamelor cu concedii de maternitate la jumătate? al pensionarilor terorizaţi de ziua de mâine sau al tinerilor fără locuri de muncă? sau poate al celor care au votat cu partidul domniei sale în urmă cu un an. Dar acela nu e sprijin, poartă altă denumire. Şi care înţelegere? aceea a sindicaliştilor revoltaţi? a protestatarilor ignoraţi flegmatic de toată suita guvernamentală? a celor care au părăsit ţara pentru un loc de muncă? sau a celor care mor de foame?

Să le mulţumim românilor pentru sprijin şi înţelegere? Aşa se numesc neputinţa şi supunerea forţată la regulile unui guvern incompetent? Să „facem ceea ce trebuie” ca să ducem „ţara unde trebuie”? Adică la stadiul la  care se afla acum doi ani? Şi să nu guvernăm cu ochii la sondaje! Doamne fereşte, mai bine să guvernăm legaţi la ochi, că la asta ne pricepem cel mai bine. Nu cumva să ne ducem în populism, noi cel mai nonpopulist dintre partide. Şi totul pentru ca, la capătul drumului (ce metaforic!), oamenii (câţi vor mai fi supravieţuind până atunci) să-i „aprecieze pe cei care au avut tăria să ducă ţara unde trebuie”!

Să facem deci „ce trebuie” (ce?) ca să ducem „ţara unde trebuie” (unde?) şi, mai ales, esenţa întregului paragraf!, să-i şi APRECIEM pe cei care ne (con)duc la capătul drumului.

Măcar în asta e o fărâmă de adevăr, căci, da, domnule Boc, ruina chiar e un capăt de drum!

deputat Mugurel Surupăceanu