02 December 2010 ~ Comentarii

Diminuarea salariilor cu 25% se transforma intr-un imprumut purtator de dobanda

EXPUNERE  DE  MOTIVE

Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Respingerea contestaţiilor privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea nr. 118/2010 nu convinge însă, într-un stat democratic, de constituţionalitatea lor, cât timp discriminarea a milioane de bugetari afectaţi de reducerile salariale continuă să rămână o evidenţă la nivelul impactului economic. Nu numai că iniţiativa de reducere a 25% din salariul acestor cetăţeni, în vederea refinanţării publice şi a finanţării deficitului bugetar, a fost impusă în mod abuziv asupra unei categorii deja vulnerabile, dar ea a creat şi o situaţie discriminatoare în societatea românească.

Aşa cum nu o dată a fost punctat, discriminarea a constat în aceea că, în vreme ce salariaţilor non-bugetari li se aplică o cotă de impozitare de 16% din venit, salariaţii bugetari sunt privaţi de 41% din venit, întrucât la cei 16% deja impozitaţi se adaugă şi procentul de 25% al măsurii de austeritate. Discrepanţa este majoră şi are un efect cu atât mai dur, cu cât salariile bugetarilor români nu au fost niciodată considerabile.

Având în vedere decalajul introdus prin deciziile pentru restabilirea echilibrului bugetar, câteva măsuri pentru restabilirea echilibrului social de această dată se impun. Astfel trebuie privită emisiunea unor obligaţiuni de stat, care vor fi distribuite personalului plătit din fonduri publice, ale cărui venituri au suferit reducerea celor 25%. În schimbul acestui procent reţinut de stat, cei afectaţi vor primi obligaţiuni de stat cu o maturitate de 3 ani şi cu o rată a dobânzii anuale egală cu rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară şi comunicată de către BNR pentru anul precedent emisiunii. Valoarea unui asemenea certificat este de 100 lei iar intrarea în posesia lui se face în funcţie de sumele care au făcut obiectul reducerii salariale în intervalul 1 iulie-31 decembrie 2010.

Practic de această masură vor beneficia 1.352.627 de persoane care se regăseau la 1 iulie 2010 ca angajaţi în instituţiile bugetare ale statului şi ale căror salarii brute au fost reduse cu 25%. Valoarea totală a emisiunii obligaţiunilor de stat ce se vor distribui către cei 1.352.627 de bugetari va fi de 5.087.600.000 lei, sumă ce a constituit economie la bugetul consolidat în anul 2010, prin aplicarea reducerii cu 25%. În felul acesta măsura abuzivă de diminuare a salariilor bugetarilor cu 25% se transformă într-un împrumut purtător de dobândă, pe care statul se obligă sa-l achite pe termen mediu.

Propunerea are ca obiectiv regândirea politicii economice în raport cu bugetarii defavorizaţi, ai căror bani sunt utilizaţi în scopul echilibrării financiare a bugetului de stat, dar cărora trebuie să li se acorde în schimbul acestui efort un drept care, departe de a fi o favoare, nu este altceva decât o răsplată corectă şi adecvată a veniturilor sacrificate.

Acestea sunt considerentele pentru care vă propun, spre dezbatere şi aprobare, prezenta propunere legislativă.

I N I Ţ I A T O R,

Mugurel SURUPĂCEANU – deputat P.S.D.

Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

În temeiul articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. – Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduc trei alineate noi, alin.(3)-(5), cu următorul cuprins:

“(3) Sumele rezultate prin reducerea cu 25% potrivit alin.(1), utilizate pentru refinanţarea datoriei publice şi finanţarea deficitului bugetului de stat începând cu data de 1 iulie 2010, fac obiectul unei emisiuni de obligaţiuni de stat, cu maturitate de 3 ani şi cu o rată a dobânzii anuale egală cu rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară şi stabilită de către BNR pentru anul precedent emisiunii de obligaţiuni.

(4) Obligaţiunile de stat se distribuie gratuit personalului plătit din fonduri publice ale cărui venituri lunare brute, s-au diminuat, potrivit alin. (1), cu 25% şi nu se înstrăinează decât, în caz de deces, moştenitorilor legali.

(5) Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat este de 100 lei.”

2. La articolul 2, după alineatul (4) se introduce un alineat nou, alin.(5), cu următorul cuprins:

“(5) Sumelor rezultate din reducerile reglementate potrivit alin. (1) literele a), b) şi c) şi alin. (4) li se aplică prevederile art. 1 alin.(3)-(5).”

3. După articolul 16 se introduce un articol nou, art. 17, cu următorul cuprins:

“Art. 17. – (1) Numărul obligaţiunilor de stat, calculat ca multiplu de 100 lei, ce se distribuie potrivit art. 1 alin. (3)-(5), se stabileşte după plata drepturilor cuvenite până la 31 decembrie 2010 pentru sumele ce au făcut obiectul reducerilor în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2010.

(2) Dacă numărul rezultat nu este multiplu de 100 lei, pentru obţinerea a încă un certificat, beneficiarul poate completa suma necesară prin depunerea diferenţei la Unitatea de Trezorerie şi datorie publică a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice judeţene sau a Municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază beneficiarul îşi are domiciliul fiscal, sau poate opta pentru distribuirea numărului de obligaţiuni în minus.

(3) Distribuirea obligaţiunilor de stat se realizează anual de către unităţile de trezorerie şi datorie publică din fiecare Direcţie Generală a Finanţelor Publice judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, în două etape:

În prima etapă, 1 ianuarie – 31 decembrie 2012, pentru jumătate din valoarea drepturilor cuvenite fiecărei persoane în parte, aferentă sumelor ce au făcut obiectul reducerilor în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2010 iar în a doua etapă, 1 ianuarie – 31 decembrie 2013, restul rămas din valoarea drepturilor cuvenite fiecărei persoane în parte, aferentă sumelor ce au făcut obiectul reducerilor în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2010.

(4) La acordarea obligaţiunilor de stat acestea se înscriu într-un Registru de evidenţă, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, iar la răscumpărare se anulează din acelaşi Registru de evidenţă.

(5) Dobânda se calculează anual şi se capitalizează începând cu data emiterii până la împlinirea termenului de maturitate pentru fiecare obligaţiune de stat.

Art. 18. – Obligaţiunile de stat vor avea înscrise în mod obligatoriu următoarele elemente:

- denumirea emitentului

- seria şi numărul

- data emisiunii

- valoarea totală a emisiunii

- valoarea nominală individuală

- modalitatea şi data răscumpărării

- rata dobânzii

Art. 19. – Regimul fiscal al obligaţiunilor de stat prevăzut la art. 17 este reglementat de legislaţia în vigoare.

Art. 20. – După data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2011, Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică din Ministerul Finanţelor Publice va elabora un Prospect de emisiune a obligaţiunilor de stat, aprobat prin Ordin al Ministrului finanţelor publice.”

Art. 21. – Răscumpărarea obligaţiunilor se face începând cu data de 1 ianuarie 2015, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2016.

Art. II. – Pentru sumele reduse, potrivit prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, după data de 31 decembrie 2010, data limită de aplicare, se vor distribui obligaţiuni de stat prin emisiuni anuale, începând cu data de 1 ianuarie 2014.

Leave a Reply

toateBlogurile.ro