02 December 2010 ~ Comentarii

Cat de usor e sa platesti taxe in Romania?

Raportul Paying Taxes 2011, realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC) şi Banca Mondială (BM) compară sistemele de plată a taxelor în 181 de ţări ale globului. Din comparaţia aceasta, extrem de serioasă, de altfel, România a ieşit, la capitolul „uşurinţa cu care se plătesc taxele”, pe locul 151. În varianta delicată, s-a spus că poziţia noastră e în a doua jumătate a clasamentului, deşi, mai onest, e cam în coada lui.

Motivul? Cele 113 taxe pe care trebuie să le achităm anual, dintre care 84 numai în segmentul contribuţiilor sociale. La această cifră considerabilă se adaugă, bineînţeles, faptul că nu dispunem de un serviciu informatizat de plată a taxelor, care ar putea facilita enorm întreg procesul, dar şi faptul că anul acesta s-au produs noi modificări, care au mărit cota TVA de la 18 la 24%, ceea ce va genera în continuare noi piedici.

Tocmai pentru că e comparativă, situaţia ar trebui sa ne dea serios de gândit, fiindcă, deşi e drept că numărul de taxe pe care suntem datori să-l plătim anual e foarte mare, există ţări care ne depăşesc vizibil în clasament, chiar dacă numărul taxelor pe care-l au la rândul lor de achitat este la fel sau poate mai ridicat decât al nostru. Ca să citez un exemplu de graniţă, Republica Moldova are 152 de taxe, dar la uşurinţa achitării lor se situează pe locul 106. Or, noi, cu cele 113 taxe rămânem pe locul 151… Până şi Nepalul ne umileşte în ierarhia aceasta, dacă e să luăm în considerare că are 116 taxe şi că se află pe locul 123.

În ordinea asta de idei, dacă nemulţumit fiind de statul la coadă, funcţionarul te „trimite” în Zimbabwe, nu trebuie să te superi. Şi acolo se plătesc mai uşor decât la noi taxele (locul 131), chiar dacă sunt mai multe (155).

deputat Mugurel Surupăceanu

Leave a Reply

toateBlogurile.ro