28 October 2010 ~ Comentarii

Romania, last and … least

De când am intrat în Uniunea Europeană, nouă, românilor, ne place să credem că ne-am „civilizat”. Nu că înainte n-am fi fost, doar ne amintim cu câtă greutate am renunţat la orgoliul nostru de respectabili milenari europeni pentru a intra generic într-o uniune în care existam oricum geografic. Nu-i aşa?

Problema e că ultimii am intrat şi tot ultimii am rămas. Conform celor mai recente rapoarte FMI, suntem ultimii din comunitatea europeană în privinţa nivelului de trai, fiind recent surclasaţi de vecinii bulgari care, cel puţin statistic, se îndreaptă spre mai bine. De altfel, nu suntem foarte departe de prăpastie, fiindcă la capitolul risc de faliment, ne plasăm, la nivel mondial (!), pe locul 8!!! Conştienţi sau nu de asta, stăm foarte rău în plan economic, social, politic, medical, educaţional ş.a.m.d.

La ce rămânem însă fruntaşi? Printre altele, la rata mortalităţii infantile (locul 1 în UE), la corupţie (locul 3 în UE), creşterea TVA-ului (locul 1 în UE), la inflaţia anuală (locul 1 în UE), la abandonul şcolar (locul 1 în UE), la violenţa în şcoli (locul 1 în UE) şi lista poate continua, din păcate…

Grav e că ne complacem în indiferenţă şi că tindem să ne obişnuim cu ideea că întotdeauna se poate mai rău, fără a realiza că mai rău de atât înseamnă deja dezastruos. Pe principiul bulgărelui de zăpadă, „gluma” se tot îngroaşă şi mi-e tare teamă că n-o să mai putem ieşi deloc din ea. Şi asta în timp ce 42% dintre români sunt încă convinşi că Soarele se învârte în jurul Pământului!  Sau, poate tocmai de aceea…

deputat Mugurel Surupăceanu

2 Răspunsuri to “Romania, last and … least”

  1. Gabriela Dumitru 28 October 2010 at 18:05 Permalink

    In primul rand, cine ne-a intrebat daca vrem sa intram in UE?!! Noi in Europa existam deja…orice ar spune unii…noi suntem europeni prin definitie…ce ne trebuie UE?!! Cui ii trebuie UE?!!! Noua NU!! Si nici altor state…Deci, cui ii trebuie UE?!!!


Leave a Reply

toateBlogurile.ro